fara cuvinte

Pur si simplu urasc uneori cuvintele. Ma gandeam odata cum ar fi daca ele nu ar exista. Am fi gasit, bineinteles, un alt mijloc de comunicare. Dar cuvintele... Cateodata simt ca nu am indeajuns timp sa vorbesc, sa spun tot ce am in cap, ca am prea multe idei de exprimat si prea putine cuvinte de folosit... Dar pe o alta parte, sunt momente cand pur si simplu imi doresc din strafundul fiintei sa nu scot nici macar un cuvant. Nici cel mai simplu cuvant.Imi doresc sa nu fiu intrebata nimic, sa nu se astepte de la mine sa vorbesc. Nu vreau sa fiu auzita. Vreau doar sa tac si sa privesc in jurul meu. Fara sa scot un cuvant. Sa vorbesc doar cu mine, fara sa ma auda nimeni. Sa nu fiu nevoita sa imi aleg cu grija cuvintele pe care le folosesc, fara sa imi fac griji ca ele pot rani pe cineva, sa imi spun ceea ce vreau sa aud, ceea ce am nevoie sa aud, sa vorbesc cu mine si sa ma si ascult, sa fiu sincera cu mine si sa aflu ce vreau, ce simt si ce astept de la ceilalti ca sa stiu ce sa cer.
Pentru ca nu poti refuza sa vorbesti. Simti aceeasi nevoie sa vorbesti ca atunci cand refuzi sa o faci. Pentru ca ai nevoie de liniste. Cand simti ca ai gasit raspunsurile pe care glasurile care iti suna in urechi zi de zi nu ti le ofera, dai glas gandurilor tale si revii la normal.